luni, 7 decembrie 2009

Cine este Iisus Hristos?

Cine este Iisus Hristos? Spre deosebire de întrebarea "Există Dumnezeu?", foarte puţine persoane au pus întrebarea dacă Iisus Hristos a existat cu adevărat. În general este acceptată ideea că Iisus a fost un om care a trăit în Israel în urmă cu aproape 2000 de ani. Discuţia începe însă când vine vorba despre a analiza identitatea lui Iisus.

Aproape fiecare religie importantă arată că Iisus a fost un profet, sau un învăţător bun sau un om foarte credincios. Problema este că Biblia ne învaţă că Iisus a fost infinit mai mult decât un profet, un învăţător bun sau un om foarte credincios.În cartea sa “Mere Christianity” (Creştinismul redus la esenţă), C.S. Lewis a scris: "Încerc prin aceasta să previn pe oricine ar putea să spună lucrul acesta absolut ridicol pe care oamenii îl spun adesea despre El [Iisus Hristos]:

"Sunt gata să accept că Iisus a fost un mare învăţător moral, dar nu accept faptul că El a pretins a fi Dumnezeu." Acesta este un lucru pe care nici nu trebuie să îl spunem. Un simplu om şi numai atât care ar fi spus ceea ce a spus Iisus nu ar putea sa fie un învăţător moral indiferent cât de mare. Dacă ar fi numai om, atunci nu ar putea fi decât fie un lunatic – pe acelaşi nivel cu un om aiurit – fie Satan în persoană. Trebuie să faci alegerea ta în acest caz. Fie acest om a fost – şi chiar este - Fiul lui Dumnezeu, fie a fost un nebun sau chiar mai rău de-atât ....

Tu ai putea să nu îl asculţi considerând că este un nebun, ai putea să îl scuipi şi să îl omori ca pe un demonizat; altfel, nu ai putea decât să cazi la picioarele Sale şi să Îi spui ca îţi este Domn şi Dumnezeu. Dar haideţi să nu mai venim cu nici un fel de nonsensuri cum că ar fi fost un mare învăţător, dar numai om. El nu ne-a lăsat această opţiune deschisă. El nu a intenţionat asta.”Deci, cine a pretins Iisus că este?

Cine ne spune Biblia că a fost El? În primul rând, haideţi să aruncăm o privire la cuvintele lui Iisus din Evanghelia după Ioan 10:30: “Eu şi Tatăl una suntem.” La prima vedere, această declaraţie nu pare o revendicare de a fi Dumnezeu. Totuşi, examinaţi care a fost reacţia evreilor la cuvintele lui Iisus: “Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru că eşti o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Ioan 10:33). Evreii înţeleseseră faptul că Iisus declarase că El este Dumnezeu. În versetele următoare, Iisus nu şi-a retras niciodată vorbele prin a le spune evreilor că El nu ar fi Dumnezeu. Aceasta indică faptul că Iisus a spus adevărul cu privire la aceea că El era Dumnezeu, declarând “Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Ioan 8:58 este un al exemplu în acest sens. Iisus a spus: “Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”. Din nou, ca răspuns, evreii au ridicat pietrele pentru a-L omori cu ele (Ioan 8:59). Anunţul lui Iisus cu privire la identitatea Sa prin expresia “Eu sunt” reprezintă o aplicaţie directă a Numelui lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Exod 3:14). De ce ar fi vrut evreii să Îl omoare cu pietre pe Iisus dacă El nu ar fi spus ceva despre care ei să fi crezut că este blasfemiator, în cazul acesta, să pretindă că este Dumnezeu?Ioan 1:1 spune: “Cuvântul era Dumnezeu”. Ioan 1:14 spune: “Cuvântul S-a făcut trup.” Aceasta indică foarte clar aceea că Iisus este Dumnezeu întrupat. Toma, ucenicul lui Iisus, I S-a adresat astfel: “Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20:28), iar Iisus nu l-a corectat pe Toma în nici un fel. Apostolul Pavel Îl descrie ca “...Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos” (Tit 2:13). În 2 Petru 1:1, apostolul Pavel repetă expresia “...Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.

Însuşi Dumnezeu Tatăl mărturiseşte despre identitatea completă a lui Iisus: “pe când Fiului I-a zis: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate”. Profeţiile cu privire la Hristos din Vechiului Testament au anunţat de asemenea dumnezeirea Lui: “Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii.”Astfel, după cum a argumentat şi C.S. Lewis, a crede în Iisus doar ca într-un învăţător bun nu este o opţiune de luat în considerare. Iisus a pretins în mod clar şi fără echivoc că este Dumnezeu. Dacă El nu este Dumnezeu, atunci ar fi un mincinos, şi în felul acesta nu ar mai putea fi considerat nici un profet, nici un bun învăţător şi nici un om credincios. În dorinţa lor de a oferi explicaţii suplimentare cu privire la cuvintele pe care Iisus le-a spus, “savanţii” moderni au pretins că “adevăratul Iisus din istorie” nu a spus multe dintre lucrurile pe care Biblia I le atribuie. Cine suntem noi să discutăm Cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte cuvintele pe care Iisus le-a spus ori nu?

Cum ar putea un “savant”, la 2000 de ani după Iisus să ştie mai bine ceea ce a spus ori nu Iisus decât cei care au trăit în preajma Lui, care L-au slujit şi care au fost învăţaţi chiar de Iisus Însuşi (Ioan 14:26)?De ce este atât de importantă întrebarea cu privire la adevărata identitate a lui Iisus? De ce contează atât de mult dacă Iisus a fost sau nu Dumnezeu? Cel mai important motiv pentru care Iisus trebuie să fie Dumnezeu este că dacă nu ar fi Dumnezeu, atunci moartea Sa nu ar fi fost suficientă pentru plata păcatelor întregii lumi (1 Ioan 2:2).

Numai Dumnezeu putea plăti o astfel de pedeapsă infinită (Romani 5:8; 2 Corinteni 5:21). Iisus a trebuit să fie Dumnezeu pentru a putea plăti pentru pedeapsa noastră. Iisus a trebuit însă să fie şi om pentru a putea muri pentru noi. Mântuirea este posibilă numai prin credinţa în Iisus Hristos! Dumnezeirea lui Iisus este motivul pentru care El este singura cale de mântuire. Dumnezeirea lui Iisus este motivul pentru care El a proclamat: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Material Primit : Preot Cazacu Gheorghe

marți, 15 septembrie 2009

"Ce înseamnă a avea numărul 666 pe buletin"

După cum se ştie, noile cartele de identitate nu vor purta numele scris în detaliu, ci codificat sub forma unui număr denumit Cod Numeric Matricol Unic (CNMU). Acest cod îmi este atribuit mie şi mă va însoţi toată viaţa. Are deci calitatea de nume. Aşadar , oriunde în lume, în momentul folosirii cartelei, scannerul va afişa codul meu personal (adică numele meu codificat, identitatea codificată a sufletului meu) şi comparând cu datele existente în memorie, mă va recunoaşte sub toate aspectele personalităţii mele.

Însă acest cod numeric, CNMU, pentru a putea fi uşor citit de echipamentele electronice, este codificat în sistem bar code. Dintre toate tipurile de bar code, iniţiatorii programului de îndosariere au ales cel mai controversat, mai răspândit şi mai rău famat tip de codificare: EAN-13, cod care cuprinde invariabil în structura sa, indiferent de identitatea persoanei, numărul 666.


Aşadar, noul meu cod va fi alcătuit din două părţi: una este codificarea identităţii mele, a numelui meu, deci a sufletului meu, iar celălalt este codificarea lui 666. Deschizând însă Cartea Apocalipsei, vedem la capitolul 13 că 666 este "un număr de om", deci codificarea unui nume de om - numele lui antihrist!

Totodată, Scriptura numeşte numărul 666 uneori "semnul fiarei", alteori "numele fiarei", iar alteori "numărul numelui fiarei". Citind însă cu atenţie versetul 17, observăm fără dificultate că toate aceste calităţi sunt echivalente. "(.) decât numai cel ce are SEMNUL = adică NUMELE fiarei = sau NUMĂRUL NUMELUI fiarei" (Apoc. 13. 17).
Deci lucrurile sunt limpezi: 666 are valoare de NUME: numele lui antihrist! Se referă oare la arborele lui genealogic, fiind deci partea a numelui? Nu, deoarece Scriptura spune că va fi din seminţia lui Dan (Fac. 49. 16-17).


Este oare un nume creştin? Fiind antihrist nu poate fi creştin, ci cu totul satanic. Aşadar, la identitatea sufletului meu (reprezentată de codul meu personal) este adăugată identitatea sufletească a unei fiinţe satanice, luptătoare împotriva Domnului şi Stăpânului meu. Este sufletului meu cu o străină, de care mă lepădasem la botez, când primisem adevărata pecete: pecetea Duhului Sfânt. Acum depinde de mine însumi ce pecete voi alege ca reprezentativă pentru sufletul meu.


Că trebuie să aleg, nu există îndoială, căci "ce învoire este între Hristos şi veliar?" (II Cor. 6. 15). Deci, dacă eu încă mă consider creştin şi doresc mântuirea, va trebui să aleg. Astfel, dacă voi semna noul buletin şi-l voi accepta, înseamnă că voi accepta în sufletul meu, în identitatea mea, numele lui antihrist, mă voi identifica cu el şi deci voi primi în sufletul meu duhul lui! Iar aceasta este lepădare de Hristos!


CONSCIENTA?


Îndată harul de la botez mă va părăsi, stingând în mine roadele Duhului Sfânt şi ştergându-mă automat din cartea vieţii veşnice. În schimb, voi putea , cu ajutorul cartelei, de toate facilităţile vieţii acesteia trupeşti, devenind rob de bună voie la "stăpânitorului lumii acesteia".

De altfel lucrurile devin foarte clare dacă ne gândim că, într-o lume în care controlul identităţii va deveni regulă generală singurul lucru pentru care nu voi putea întrebuinţa cartela este pomenirea mea de la Sfânta Liturghie.

Aşadar Dumnezeu vrea să mă identific cu numele dăruit de El. în rest, diavolul mă vrea identificat cu el însuşi ori de câte ori voi întrebuinţa vreun lucru material al acestei lumi. În acest scop deja şi le-a ştampilat pe toate cu numele său (prin intermediul bar code), pentru ca să nu rămână numic material care să nu-i aparţină. Acum însă, prin eliberarea acestor buletine, va deveni stăpân şi pe sufletele noastre, cu liberul nostru consimţământ, punându-şi pecetea pe suflet prin intermediul reprezentării materiale a acestuia: numele, sau (codul matricol unic).

Să sperăm din tot sufletul că intervenţia aceasta să fie deplin înţeleasă de cititori, evitându-se astfel erori grave de genul: "eu voi primi buletinul cu 666, dar nu-mi pasă, ci fac o cruce pe el, merg la biserică şi-mi zic rugăciunea". Trebuie înţeles clar că simpla acceptare (de bună voie) a numărului 666 (în orice reprezentare a sa!) pe identitatea proprie înseamnă lepădare de Hristos şi, implicit, moartea veşnică! Totul depinde de liberul nostru arbitru".

miercuri, 29 iulie 2009

Duminica Tuturor Sfintilor

Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, . Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.

In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu : Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazane, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului (Evrei 11, 36-38 ).

Tot acum, laolalta cu ei, pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostotilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale : pescari ca Sfintii Apostoli -, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.

Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.


Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Durmezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.
Cinstind pe Maica Domnului si pe sfinti, cinstim pe Stapanul lor, Care este Dumnezeul parintilor nostri si Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toti suntem chemati si indemnati sa ne imprietenim cu Dumnezeu si cu sfintii Sai inca din viata aceasta, si sa-i chemam in rugaciunile noastre, sa le ascultam povetele si sa le urmam credinta si faptele lor, sa ne insusim modelul vietii lor si scopul sau idealul vietii lor. Scopul ultim al vietii lor a fost desavarsirea sau sfintenia, iar vietile lor au stralucit ca niste faclii luminoase pe cararile intortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat si au implinit slavita porunca data de Dumnezeu catre toata lumea cand a zis : Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu ( I Petru 1, 16 )


Aceasta porunca este data pentru prima data lui Moise, pe care o gasim in cartea Levitic, capitolul 11. Deci, inca din vremea Vechiului Testament ni se poruncea sa fim sfinti. Iar astazi este de batjocura acest cuvant : "Vrei sa fii sfant ? Vrei sa faci pe sfantul ?" Ca si cum sfintenia ar fi ceva interzis. Ar trebui sa spunem : " Doamne ajuta-mi sa fiu sfant !" Sa fim sfinti cu totii. Acesta este idealul nostru ! Este porunca sa fim sfinti; porunca de la Dumnezeu. Si o alta porunca, asemanatoare cu aceasta, rostita de Mantuitorul pe Muntele Fericirilor, cand a poruncit tuturor ascultatorilor Sai de atunci si din totdeauna : Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este ( Matei 5, 48).

Cand citim sau cand auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiesti : " Fiti sfinti sau fiti desavarsiti ", care este in fond acelasi lucru, le primim cu greutate la prima auzire, ni se pare ca e cu neputinta de infaptuit sfintenia cu propria noastra viata ! Daca privim insa la vietile sfintilor, despre care stim ca au fost si ei oameni pamanteni ca si noi, si vedem ca ei au putut implini aceasta porunca a sfinteniei, a desavarsirii, prindem si noi curaj si smerita indrazneala. Mai ales ca sfintenia si desavasirea nu inseamna numai semne si miununi; putini sfinti au facut minuni in viata lor pamanteasca.
Minunile sunt daruri speciale, in plus, si nu totdeauna sunt insusirile sfinteniei. In privinta aceasta, Mantuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi trebuie sa ne puna pe ganduri. El a zis printre altele : In ziua aceea a judecatii multi Imi vor zice : Doamne, Doamne ! Oare nu in numele Tau am prorocit, si nu in numele Tau am scos demoni si n-am facut noi atatea minuni in numele Tau? Se vor apara oamenii. Si atunci voi zice lor , spune Mantuitorul Hristos : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi ! - cumplit raspuns ! Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).

Sfintenia sau desavarsirea nu presupun numaidecat semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti sa credem uneori. Minuni, ce pot sa uimeasca pe oameni, ajung sa faca si vrajitorii si scamatorii si fachirii, ajutati de puterile intunericului. Dar sfintenia nu pot sa o dobandeasca decat cei blanzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor. Sfintenia cea bineplacuta lui Dumnezeu trebuie sa aiba macar aceste trei insusiri.
Instrainarea omului de rautati si de patimi. Noi suntem numiti vase de lut si aceste vase trebuie curatite ca sa poata intra si sa poata ramane in ele harul Sfantului Duh, adica sfintenia. In Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra spune Sfantul Apostol Pavel. Asa incat trebuie sa ne curatim trupul nostru de patimi si de rautati.
A doua conditie: Pastrarea si marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Cei care fac false minuni, sunt niste sarlatani. Exista minuni faacute de sfinti, fara indoiala, dar acestea sunt mai rare.

Si a treia conditie : Implinirea poruncilor dumnezeiesti. In Filocalie, volumul intai, se spune intre altele si acest lucru: Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Intrucat implinesti porunca Evangheliei, Dumnezeu este de fata si ti se arata. Il vezi. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8 ), spune " Fericirea " a sasea. De obicei, credinta cea adevarata fata de Dumnezeu se cere dovedita prin fapte de dragoste sincera fata de aproapele nostru : Caci de va zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele sau il uraste, este un mincinos, spune Sfantul Evanghelist Ioan in Epistola intaia dintre scrierile sale.
Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe Care nu-L vede? (I Ioan 5, 20 ). Tot Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca nimeni nu poate cunoaste pe Dumnezeu, nu poate crede in El si nu-L poate iubi cu adevarat, daca mai intai nu-si scoate rautatea din propria sa inima si daca nu dovedeste prin fapta dragostea curata fata de semenii sai.


Cine face asa, se afla pe calea sfinteniei, adica este pe calea pe care au mers sfintii in drumul lor spre imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta asteapta Dumnezeu de la noi : sa vrem, sa daruim, sa ne ostenim, sa mergem pe calea Lui, sa fim de partea Lui.
Ca sa intram pe aceasta cale a sfinteniei si sa sporim in ea, avem la indemana ajutorul lui Dumnezeu, numit harul Sfantului Duh, care este puterea darului ce izvoraste din Duhul Sfant, prin care lucreaza Dumnezeu in lume si in noi. Harul il dobandim si il mentinem prin Sfintele Taine, prin rugaciunea personala, prin rugaciunile si binecuvantarile Sfintei Biserici.
Mantuitorul ne invita cu iubire pe calea Lui si ne cheama la El, zicand : Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Ramaneti intru Mine, spune Iisus Hristos, si Eu voi ramane intru voi. Caci precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita; asa nici voi, daca nu ramaneti intru Mine. Eu sunt vita, voi mladitele (Ioan 15, 4).


Vedeti ce raport strans este intre noi si Dumnezeu ? Cine ramane in Mine si Eu raman in el, acela aduce roada multa. Fara de Mine nu puteti face nimic ! (Ioan 15, 5).
Cu alt prilej Mantuitorul se roaga Tatalui ceresc, zicand : Sfinteste-i, Doamne, cu adevarul Tau, ca si ei sa fie sfintiti in adevar (Ioan 17, 17). Sfantul Apostol Pavel spune : Voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra Iar Sfantul Apostol Petru indeamna pe calea sfinteniei pe credinciosii din vremea sa si ne indeamna si pe noi, pe cei de astazi prin aceste cuvinte : Fiti sfinti in toata petrecerea vietii voastre. Ca scris este : Fiti sfinti ca Sfant sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu (I Petru 1, 15-16).

Si continua : Daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, petreceti in frica vremelniciei. Curatati-va sufletele prin ascultarea de adevar si nefatarnica iubire de frati si iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile; ca sa deveniti prin Duhul Sfant semintie aleasa, preotie imparateasca si neam sfant, popor ales al lui Dumnezeu
Cand ne vom afla pe o asemenea cale vom uri faradelegea si pacatul si vom simti nevoia launtrica de a face cat mai mult bine in jurul nostru. Atunci ne vom insufleti usor pentru tot ce este frumos, nobil si de folos oamenilor si vom simti din plin bucuria si dulceata faptei bune, pastrand mereu in noi duhul smerit si bland.
Aceasta este calea sfinteniei.


Pe o asemenea cale au mers si sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Din vietile lor invatam sa fim cinstiti, harnici, modesti, blanzi, pasnici, curati la suflet si la trup, generosi, plini de bunatate si de omenie. Toate aceste virtuti isi au puterea si izvorul in Dumnezeu, pe Care L-au descoperit in masura in care au trait dupa sfaturile si dupa sfintele Sale porunci. In El au crezut, pe El L-au marturisit, pe El L-au iubit si catre El s-au dus, in imparatia Lui si in slava Lui, cum spune Psalmistul : Adanc pe adanc cheama
Societatea noastra omeneasca si romaneasca are nevoie de oameni cinstiti, de oameni intelepti, modesti, cumpatati, de oameni pasnici, plini de omenie. Sa nu pretindem altora sa fie asa; sa ne straduim noi insine, fiecare, in sectorul sau de activitate, sa fie mai bun, mai sincer, mai curat, mai cinstit, mai omenos, mai credincios, dupa chipul vietii acelora pe care ii praznuim astazi.

Incheind aceste ganduri despre sfintii pe care ii praznuim astazi sa ne rugam lui Dumnezeu cu umitinta, zicand asa : Da-ne, Doamne, duhul sfinteniei, barbatia si statornicia sfintilor Tai pe calea binelui ! Da-ne, Doamne, taria lor in credinta, ravna dragostei lor, duhul smereniei si al virtutilor crestinesti pe care le-au avut ei ! Ajuta-ne, Doamne, ca tot ce gandim, ce vorbim si tot ce infaptuim sa fie spre slava Ta si spre binele aproapelui nostru, ca impreuna sa Te cinstim cu credinta pe Tine, Dumnezeul parintilor nostri, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai. AminAcest Blog ma Pasioneaza ! Pe tine nu?

vineri, 3 iulie 2009

duminică, 28 iunie 2009

joi, 25 iunie 2009

Copilul si Ingerasii


Pe vremea aceea, de demult, în care florile erau mari-mari, aproape cât casa, iar musculiţele doar cât grăuntele de mac, pe când era mereu ziuă de vară şi soare, iar în loc de ploaie, plantelor le erau de ajuns boabele de rouă...

S-a întâmplat un lucru foarte rar şi ciudat, care nu se mai întâmplase niciodată: un copilaş a început să plângă. Şi plângea, şi plângea... în hohote. S-au speriat mai întâi firele de iarbă. Ele au trimis micuţele gâze să anunţe întreaga făptură de noutatea tristă.

Florile şi-au desfăcut toate petalele de uimire. Iar în aer plutea întrebarea: „De ce oare?" Din floare-n floare şi din gâză-n gâză, vestea a circulat repede, până când a ajuns la urechiuşele îngeraşilor. Iute, ei au zburat până în poieniţa unde copilul se zguduia de plâns.
- Ei, gata, opreşte-te puţin, trebuie să ne spui ce s-a întâmplat, ca să te ajutăm! grăi blând unul dintre îngeraşi.

- Orice ar fi, noi găsim rezolvarea! îi spuse altul.
Copilul privi la îngeraşi prin perdeaua de lacrimi. Se linişti treptat, pentru că îngerii erau atâta de frumoşi!
- Acum ne poţi spune despre ce e vorba? îl întrebară, curioşi, toţi îngeraşii.
- Mdaa, rosti încet copilul. Am visat urât. Asta-i tot. E primul meu vis urât. Mi-e frică de vis şi de ce am visat.
- Ce-ai visat? săriră iar, cu toţii.
- Am visat un alt copil, care semăna cu mine. Parcă eram tot eu sau fratele meu geamăn. Deşi eu n-am nici un frate geamăn. Aşa. Şi...
Copilul începu iar să scâncească.
- Poate e prea dureros ca micuţul să-şi amintească acum de vis..., discutară îngerii între ei.

- Nu, chiar vreau să vă povestesc, ca să îmi explicaţi..., continuă copilul. Şi copilul acela era tot în acest loc frumos, ca şi mine, numai că nu-i plăcea să se joace cu fluturii, nici să admire florile... ba nici măcar să râdă.
- Era un copil trist? interveni un îngeraş.
- Nu, nu era trist. Era ... rău. Avea o faţă aşa..., că mă speria. Prindea musculiţele şi le omora. Jumulea florile de petale. Iar fluturii, sărăcuţii - le smulgea aripile. Şi după ce făcea toate acestea, râdea, râdea foarte urât, atât de urât încât frunzele pădurii se zburleau de groază. De-aia plâng... De mila fluturaşilor, şi a florilor, şi a gâzelor... Şi de mila acelui copil rău... Şi mi-e frică... Nu cumva aşa mă voi face eu? Aşa, urât, schimonosit şi rău? De ce? De ce am visat aşa urât?
Copilul se puse iarăşi pe bocit. Dar îngeraşii îl înconjurară, îl mângâiară cu aripile lor şi îl liniştiră.

- Uite ce e, luă cuvântul unul dintre ei. Noi o să ţinem un sfat, aici, în poieniţă. Tu, între timp, o să te joci numărând toate culorile florilor de aici. La sfârşit, o să-ţi dăm un răspuns, cât mai adevărat. Ce zici?
- De acord. Dar să nu staţi mult, se însenină copilul.
Îngerii se aşezară pe fotolii de crini. Deşi nu era prea cald - acolo niciodată nu era prea cald - ei îşi legănau aripile ca pe nişte evantaie uriaşe, uşor îngrijoraţi.
- Ce să fie aceasta? Un semn? Un semnal? zise unul dintre ei.
- Să-l vestească cineva şi pe Arhanghelul Mihail, ca şi pe Stăpânul nostru, şi pe Împărăteasa! zise altul. Dacă vreţi, mă duc chiar eu.
- Du-te, ce mai stai! îl îndemnară ceilalţi, în cor.
Mai iute decât vântul şi decât gândul, îngerul zbură spre înălţimi. Fotoliul său, un crin imens, galben, îşi închise petalele, spunând că-i păstrează locul îngerului, până la întoarcere.
- Oare şi copilăria se va rupe de Rai? Zâmbetul de copil să devină rânjet? Mi se pare imposibil, continuă sfatul unul dintre îngerii rămaşi.
- Crezi că nu? Lupta oamenilor e mare. De la păcatul acela, de demult, orice a devenit posibil în lumea lor. Şi cu cât trece timpul, cu atât lupta e preluată mai mult de copii. Ei mai reuşesc să aducă Raiul pe pământ. Dacă nici ei nu vor mai lupta... Atunci ce va fi?

- Dar de ce copilul a plâns? Eu nu înţeleg, de ce a plâns? punctă alt îngeraş.
- Eu ştiu de ce a plâns. Pentru că el nu vrea să fie rău, ci vrea să lupte. De aceea a plâns, răspunse cuviincios un serafim.
- Dar ceva trebuie să facem, ca să ajutăm pe toţi oamenii, şi în primul rând pe copii! Să ne gândim cum i-am putea ajuta. Şi să aşteptăm, de asemenea, răspunsul solului nostru, care ar trebui să vină.
- Ah, uite-l! exclamară îngerii.
Deodată apăru în mijlocul poieniţei o lumină strălucitoare, fără a fi supărătoare. Înăuntrul luminii era Împărăteasa îngerilor, Preacurata Fecioară Maria. Solul era umil, în urma ei, însoţit de Arhanghelul Mihail şi de alţi îngeri.
Copilul se opri din număratul culorilor de flori.
- Am ajuns la 99! grăi el, venind bucuros spre Împărăteasă.
- Mai ai multe de numărat. Dar lasă asta, vino, ca să-ţi spunem o mare taină, îl chemă Preacurata, cu vocea lină.
De emoţie, toate florile din poieniţă leşinară. Îngerii erau gata să cadă de pe fotoliile lor. Doar crinul regal, ceremonios, îşi întinse petalele catifelate, oferindu-le drept tron Împărătesei. Firele de iarbă îngenuncheară şi ele.
Împărăteasa se aşeză pe tron. Îngerii veniră în faţa ei, ordonaţi şi cuminţi. Băieţelul se aşeză pe o cochilie de melc, lângă tronul Maicii Domnului. Aceasta grăi către copil şi către toţi:

- Visul acesta nu a fost întâmplător. Este posibil, într-adevăr, ca şi copii, chiar dacă ar trebui să fie nevinovaţi, să ajungă... altfel, caricaturi de copii, răutăcioşi. Copilaşul nostru ne-a arătat însă că nu ar vrea să fie astfel... şi nici noi n-am vrea să se ajungă la aşa ceva. De aceea, iată ce avem cu toţii de făcut şi iată spre ce trebuie să-i îndemnăm pe oamenii mari:
- rugăciune cu tot sufletul, pentru toţi oamenii;
- vorbele noastre, ale tuturor, să fie în slujba adevărului, blândeţii şi păcii;
- cântecele care răsună în lume să înalţe sufletele spre Dumnezeu, prin armonia sunetelor, vocilor, prin profunzimea cuvintelor lor...
- faptele bune să prisosească pe tot pământul, fiind gonită invidia, necinstea şi ura...
- Dar, Măicuţă, ce să facem cu oamenii care nu vor aşa..., care sunt indiferenţi sau răi? îndrăzni un înger.
- Să-i câştigăm treptat, prin răbdare şi bunătate. Să nu-i respingem. Să nu-i judecăm. Nu suntem noi mai presus de Judecătorul tuturor, de Domnul nostru.

La auzul acestor cuvinte, îngerii se plecară adânc, iar florile se lipiră şi mai mult de pământ. Copilul îşi făcu semnul crucii, respectuos.
- Deci visul meu nu a fost un simplu vis? mai spuse el.
- Nicidecum. Dumnezeu, Creatorul şi Stăpânul nostru, va găsi o cale prin care să scape copiii şi pe toţi cei care vor vrea de urâciunea răutăţii, de rânjetul întristător al biruinţei răului şi să-i ducă la veşnica frumuseţe a Raiului.
- Aşa să fie, Măicuţă! aplaudă copilul.
- Amin. Aşa să fie, consfinţiră îngeraşii. Ei începură să-i cânte Preacuratei Născătoare de Dumnezeu rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat". Copilul li se alătură. Florile îndrăzniră să-şi ridice capul şi să-şi legene petalele, în semn de preacinstire. Se simţeau onorate de vizita neaşteptată.
Pe locul unde plânsese copilul se înălţase o floare nouă, ca un ghiocel multicolor, şi anume: Floarea lacrimilor nevinovate. La sfârşitul cântării, Maica Domnului rupse acea floare şi o luă cu sine, plecând împreună cu îngeraşii.
Copilul se sui în spatele unui fluture şi încercă să-i urmărească. După câteva fâlfâituri, fluturele obosi şi plană pe un trandafir. Copilul urmări zborul luminos al îngerilor şi goni din minte amintirea visului urât. Trecuse.
Acest Blog ma Pasioneaza ! Pe tine nu?

marți, 23 iunie 2009

Fratele Traian Dorz

Traian Dorz, născut în Transilvania, în zona Beiuşului, şi –a dedicat viaţa poeziei religioase, punându-şi inima pe tava vremurilor, devenind, treptat, un poet care nu era poet ţăran, dar nu era nici poet care s-ar fi încadrat într-o anumită modă.

El a răspuns iubirii de Dumnezeu cu poeziile sale, care au ajuns direct la omul simplu, smerit. Traian Dorz a trăit şi a muncit la sat, a fost unul dintre cei legaţi de pământ, a cunoscut asprimea vieţii de ţăran, dar şi bucuria de a fi aproape de Dumnezeu, acolo, în mijlocul naturii, departe de umbra Babilonului. Paradoxal, poeţii culţi nu sunt citiţi, aşa cum este citit Traian Dorz, oamenii îl iubesc pentru poeziile sale pline de Duh, pentru faptul că versul său zideşte sufleteşte, mângâie, dă putere, în mod direct, sincer, cu tărie.

Poezia lui are ca suport gândurile lui Dumnezeu despre om, aşa cum sunt ele revelate în Sfânta Scriptură, gânduri care ne oferă un viitor şi o nădejde ( vezi Ieremia 29 : 11 ), de aici un suflu de optimism, de încredere pe care îl poate primi cititorul.Faţă de gândurile omului, gândurile lui Dumnezeu nu putrezesc, ci sunt eterne.


Poetul atacă desfrâul, beţia, lenea, zgârcenia, goana după bogăţiile pământeşti, răceala omului pentru semenul său, dar pune în lumină Dragostea lui Dumnezeu pentru om. Poetul a rămas un artizan al limbii române sănătoase, nepoluate de mode, vremuri şi ifose intelectuale, o limbă curată, parcă izvorând dintr-un munte. Natura are un loc de cinste în creaţia literară a lui Dorz, natura face parte din creaţie, dă putere prin curăţenie, prin tărie, prin infinit.


Înainte de 1989 funcţionarii de Cultură nu au auzit de Traian Dorz, s-au dacă au auzit l-au interpretat greşit, nu l-au cunoscut aşa cum ar fi meritat, deşi uneori poezia sa se apropie de Arghezi, prin tematică, de Vasile Voiculescu, sau Radu Gyr.


Remarcăm dragostea poetului Ioan Alexandru care a scris cu bucurie despre Traian Dorz, ştiind ce înseamnă poezia sa, dar şi Preot prof. Dumitru Stăniloaie, remarcabil om al credinţei, teolog însemnat, iar Nichita Stănescu a scris emoţionat despre acest poet autentic, sincer, modest cu o poezie care se adresează direct omului, considerându-l un moş – strămoş, cu verbul stelar şi ceresc.
Este de remarcat faptul că poeţii autentici au înţeles filonul adevărat de poezie din scrierile şi opera lui Traian Dorz, au fost atinşi de puterea mesajului, mesaj care venea de la Dumnezeu.
“ De ce-mi pleci, uneori, Isuse, / şi parcă –mi piere viaţa-n mine, / – ori am nevoie să-mi văd astfel/ ce gol şi mort sunt fără Tine ? / “ ( De ce-mi pierd uneori ? ) sau “ Bisericuţă Transilvană, / tu pari un psalm sfios şi sfânt/ uitat de îngeri pe-o sprinceană/ mai mult de cer ca de pământ./ “ …. / …. Bisericuţă Transilvană, / azi pari un grai tăcut şi frânt/ a înştiinţare şi-a dojană/ că noi uităm un legământ…/ “ ( Bisericuţă Transilvană )

Dincolo de stăruinţa sa în poezie, ca mod de rugă, de părtăşie, de chemare a harului de atingere cu aripa, Traian Dorz a privit la nemurire, a fost prins în planul acesta de a vedea cerul, pentru că s-a păstrat curat, aşa cum este menirea unui poet, căutând experienţa eternităţii, dincolo de experienţele proprii : “ Nemurirea, / de când ştim/ ne-am trezit că ne-o suim/rost cinstit să-nveşnicim./ …. Iar deasupra/ tuturor,/ cerul nostru/ numai dor, / singurul îndurător/ singurul îndurător …/ ( Nemurirea ).

Traian Dorz s-a născut în 25 Decembrie 1914, dar poezia sa, dincolo de evidenţele istoriei literare, nu poate muri. Pentru credinţa sa a suferit, având ca model pe Isus, a scris aşa cum i-a dictat inima, dincolo de formele pământeşti ale credinţei umane, poetul a prins ceva din nemurire, nemurindu-se prin vers. Acest Blog ma Pasioneaza ! Pe tine nu?

joi, 18 iunie 2009

Iubesc mult aceasta cantare


Sa Amintim Todeauna Ca exista parintii pentru Noi si sa le Multumim Din Tot sufletul pentru Efortul care la depus pentru noi, si multa Truda sa ne faca mari si dsa ne vada la Casa lor.

Multumim Mama Tata ca existati.

Multumim din Suflet.

vineri, 12 iunie 2009

RUGACIUNEA INIMII

Zice-se in Evanghelii: "Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Matei 16:24). Cand ne rugam, mai intai trebuie sa renuntam la vointa noastra si la ideile noastre, apoi sa ne luam crucea, care este munca trupului si a sufletului, de neocolit intr-o astfel de cautare. Lasandu-ne cu totul in grija neadormita a Domnului, trebuie sa induram, cu umilinta si cu smerenie, sudoarea si munca, de dragul rasplatei celei adevarate pe care Dumnezeu o va da celui ravnitor cand va veni timpul potrivit. Atunci, Dumnezeu, daruindu-ne mila Sa, va opri ratacirile mintii noastre si o va aseza - laolalta cu amintirea Sa - neclintit in inima. Cand aceasta asezare a mintii in inima a devenit ceva firesc si statornic, s-a petrecut ceea ce Parintii numesc "unirea mintii si inimii". In aceasta stare, mintea nu isi mai doreste sa stea in afara inimii. Dimpotriva, daca imprejurari din afara sau unele discutii lungi tin mintea departe de atentia ei catre inima, ea cunoaste o dorire de neimpotrivit de a se intoarce in launtru, o nevoie si o sete duhovniceasca: singura ei dorinta este sa lucreze inca o data cu mai multa ravna spre zidirea casei ei launtrice.Cand aceasta oranduiala launtrica s-a stabilit, totul din om trece din capul lui la inima. Atunci un fel de lumina launtrica lumineaza tot ce este intr-insul, si tot ce face, zice sau gandeste, este facut cu toata constienta si atentia. Este capabil sa deosebeasca clar natura gandurilor, intentiilor si dorintelor ce vin la el; de buna voie isi supune mintea, inima si voia catre Hristos, indeplinind degraba fiecare porunca a lui Dumnezeu si a Parintilor. De se va indeparta de la ele in orice fel, isi va ispasi vina cu inima cazuta intru pocainta si parere de rau, inchinandu-se cu smerenie in fata lui Dumnezeu, plin de tristete adevarata, implorand si asteptand cu incredere ajutor de sus intru slabiciunea sa. Si Dumnezeu, vazand aceasta smerenie, nu il va lipsi pe rugator de mila Sa.Rugaciunea mintii in inima vine repede la unii oameni, in timp ce pentru altii procesul este indelungat. Astfel, din trei oameni pe care ii cunosc, la unul a venit imediat ce i s-a spus despre ea; la altul a venit dupa vremea a sase luni; la un al treilea, dupa zece luni, in timp ce in cazul unui mare staret a venit numai dupa doi ani. De ce se petrece asa, singur Dumnezeu stie.Sa mai stii ca inainte ca patimile sa fie curatite, rugaciunea este de un fel, iar dupa ce inima a fost curatita de patimi, e de un alt fel. Primul fel ajuta la curatirea inimii de patimi, in timp ce al doilea este un semn duhovnicesc al fericirii viitoare. Aceasta este ceea ce trebuie sa faci: cand poti simti ca mintea chiar iti intra in inima, da putere deplina unei asemenea rugaciuni, alungand tot ce o impiedica; si atat timp cat continua lucratoare in tine, nu face altceva. Dar cand nu te simti asa de purtat, savarseste rugaciunea gurii, cu metanii, straduindu-te in toate felurile posibile sa iti tii atentia in inima, inaintea fetei Domnului. Acest fel de rugaciune iti va ajuta si inima sa dobandeasca caldura.Privegheaza si fii treaz, mai ales in timpul rugaciunii mintii si inimii. Nimeni nu e mai placut lui Dumnezeu, decat cel ce practica cu dreptate rugaciunea mintii si a inimii. Cand cele inconjuratoare fac rugaciunea dificila, sau cand nu ai timp sa te rogi, in astfel de momente, cu orice te-ai ocupa, incearca sa pastrezi duhul rugaciunii in tine prin orice mijloace, aducandu-ti aminte de Dumnezeu si straduindu-te in orice fel sa Il vezi in fata ta cu ochii mintii, cu frica si cu dragoste. Simtind prezenta Sa in fata ta, abandoneaza-te atotputerniciei Sale, atot-vazatoare si atot-stiitoare, intr-o supunere credincioasa, infatisandu-ti toate lucrarile in fata Sa, astfel incat in fiecare lucrare, vorba sau cuget, sa iti reamintesti de Dumnezeu si de voia Sa cea sfanta. Acesta, pe scurt, este duhul rugaciunii. Oricine are dragoste de rugaciune trebuie, fara cadere, sa aiba acest duh, si, pe cat se poate, trebuie sa-si supuna intelegerea sa intelegerii lui Dumnezeu, prin atentia neintrerupta asupra inimii, ascultand cu smerenie si respect poruncile lui Dumnezeu. In acelasi fel, trebuie sa isi supuna dorintele sale voii lui Dumnezeu, si sa se predea pe deplin planurilor proniei lui Dumnezeu.In toate felurile cu putinta, trebuie sa ne impotrivim duhului voiei proprii si imboldului de a ne scutura de toate constrangerile. E un duh ce ne sopteste: Aceasta e peste puterea mea, caci nu am timp, e inca prea devreme pentru mine sa intreprind aceasta, ar trebui sa mai astept, indatoririle mele monahicesti ma impiedica - si o multime de alte scuze de acelasi fel. Cel ce asculta de acest duh nu va dobandi nicicand obisnuinta rugaciunii. Strans legat de acest duh este cel al indreptatirii de sine: atunci cand am fost purtati in savarsirea raului de catre duhul voirii dupa placul nostru, si suntem preveniti de constiinta, acest al doilea duh vine si lucreaza asupra noastra. Intr-un astfel de caz, duhul indreptatirii de sine foloseste tot soiul de viclesuguri, pentru a ne insela constiinta si a ne infatisa greseala ca fiind dreapta. Fie ca Dumnezeu sa te ocroteasca de aceste duhuri rele.

De : Pr. Diacon Cazacu Gheorghe

luni, 4 mai 2009

"FEMEILE IUBESC MAI MULT DECAT BARBATII"

Se spune ca femeile iubesc mai mult si mai sincer decat barbatii. Si se pare ca asa este, Daca ne referim la numarul de cazuri, am spune ca asa e suta la suta.Sigur, fiind femeie, as putea fi acuzata de subiectivism....Numai ca facand o analiza aplicata, femeile au mai multa putere de a simti. Orice. Ele simt mai intens si tristetea, si fericirea, ele iubesc mai adevarat.Poate parea paradoxal, daca ne gandim la divorturi. Majoritatea divorturilor sunt initiate de femei. Tocmai de aceea. Iubind, incerci sa treci peste prima greseala, desi doare foarte tare, mai treci si peste a doua, dar la a treia nu mai suporti, si vrei sa se termine. Tot tu suferi,e drept, dar i-ai dovedit ca se poate si fara el. Urmeaza sau nu o noua iubire. O sa spuna cineva ca prima nu a fost adevarata. Ba da, a fost. Fiecare iubire e altfel. ASA CUM FIECARE OM E ALTFEL. Si pe urma, Dumnezeu ne-a facut un dar minunat, uitarea.Dar daca stau sa m,a gandesc bine, desi femeia iubeste mai mult si mai adevarat, iubirea barbatului e unica. Atunci cand un barbat iubeste, se transforma complet. Face orice pentru femeia iubita, este tandru, este gelos, paote deveni violent. La despartire, daca vine, el sufera mai mult ca ea. Pana la urma cine iubeste mai mult si mai sincer?

marți, 28 aprilie 2009

POEZIE DE IUBIRE ADEVARATA

____________________________________
Puisor eu te iubesc,
Fara tine nu traiesc
Dar tu vrei pe altcineva
Si ma doare inima,


Sa iti spun k te iubesc
Fara tine nu traiesc.
Puisor tu esti frumosa
Si dragutza si gingasa.


Chiar dak esti rea cu mine,
Te iubesc numai pe tine.
Tu esti puishorul meu
Si te voi iubi mereu...

marți, 21 aprilie 2009

SFANTUL NICOLAE



Ales de Dumnezeu, Sfântul Nicolae s-a născut în primele veacuri creştine în Asia Mică, într-o familie evlavioasă, în urma multor rugăciuni. Încă din vremea prunciei, se manifestă în el în chip deosebit înfrânarea, dragostea de Dumnezeu, curăţia sufletească şi lipsa preocupărilor lumeşti.
Tânăr, se călugăreşte, împarte avutul său celor săraci, este hirotonit preot iar mai apoi, în chip minunat, este ales episcop al Mirei Lichiei. În perioada domniei împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian suferă prigoană şi chiar temniţă. În anul 325, participă la primul Sinod ecumenic, la Niceea, apărând cu multă râvnă adevărul credinţei creştine. Moare la adâncă bătrâneţe, la Mira, în jurul anului 345. Sfintele sale moaşte sunt izvorâtoare de mir şi se află la Bari, în sudul Italiei.Un sfânt printre oameniDeşi era deosebit de smerit, Sfântul Nicolae a dobândit iubirea şi preţuirea multora. Puterea lui Dumnezeu strălucea în fiinţa lui, dar se manifesta generos şi în faptele sale. Sfântul Nicolae era atât de plăcut lui Dumnezeu, încât încă din timpul vieţii săvârşea minuni, arătându-se deseori în vedenie celor la care îl trimitea pronia dumnezeiască.

De asemenea, venea în ajutorul celor care, aflaţi în nevoi, îi invocau numele. Blând şi deopotrivă zelos pentru credinţă, Sfântul Nicolae este cunoscut mai ales pentru generozitatea sa ieşită din comun, pentru graba cu care sărea în ajutorul celor din nevoi.Aproape de noi, peste timpCultul Sfântului Nicolae s-a răspândit treptat, acesta devenind un sfânt foarte popular. „Marele făcător de minuni”, cum a rămas în memoria vie a Bisericii, împarte în orice timp şi loc, cu generozitate, darurile sale, fiind deosebit de iubit şi des invocat de către cei credincioşi.Astfel este perceput în Biserică Sfântul Nicolae şi el este adevăratul „Moş Nicolae” al ortodocşilor.

duminică, 12 aprilie 2009

TAINA SFINTEI EUHARISTII

Taina Sfintei Euharistii a fost instituită de către Domnul Iisus în Joia Patimilor, la Cina cea de Taină: “Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22, 19-20)Sfânta Euharistie este taină şi jertfă în acelaşi timp: Taină, întrucât aduce iertarea păcatelor şi Jertfă, pentru că atunci când se săvârşeşte, se frânge Trupul şi se varsă Sângele lui Iisus. În prima epistolă către Corinteni (11, 29), reproducând cuvintele Mântuitorului “Cine mănâncă şi bea cu nevrednicie Trupul şi Sângele Domnului, judecată îşi mănâncă şi bea”, Sf. Apostol Pavel arată că în Sfânta Taină a Impărtăşaniei este vorba de însuşi Trupul şi Sângele lui Domnului Iisus, nu doar de o simplă pâine.
În cântarea Triodului se vorbeşte despre Iuda. Iuda nu a fost sortit pieirii. El putea să nu îl vândă pe Învăţătorul său. (“Pentru învierea lui Lazăr pruncii iudei au strigat Ţie iubitorului de oameni Osana! Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [natura divină a Mântuitorului]. La cina Ta, Hristoase Dumnezeule, zis-ai mai înainte ucenicilor Tăi: Unul din voi va să Mă vândă. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [că Ispititorul era în preajmă]. Întrebând Ioan, Doamne, cine este cel ce va să Te vândă, l-ai dovedit pe acela prin pâine. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [că ispita se ţine aproape de el]. Cu treizeci de arginţi şi cu sărutare vicleană Te căutau iudeii să Te ucidă Doamne. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [că banii sunt o ispită}. Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită, zis-ai ucenicilor Tăi, Hristoase Dumnezeul nostru. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă”. Ba mai mult “La spălarea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai poruncit ucenicilor Tăi: Aşa să faceţi precum vedeţi. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [să fie smerit, neegoist şi iubitor, unit cu ceilaţi şi cu Învăţătorul lor

duminică, 5 aprilie 2009

"MIRODENII IN BUCATARIE"

BUSUIOCUL
Busuiocul este o planta perena ce creste intr-un climat calduros. Este originar din Asia si se regaseste cu o gama bogata de specii.
In bucatarie este recomandat ca busuiocul sa fie folosit proaspat; in retetele ce necesita preparea la cald este adaugat la final, deoarece caldura ii distruge savoarea.
Busuiocul proaspat poate fi depozitat la rece pentru cateva zile in frigider sau pentru o perioada mai lunga in congelator, dupa ce a fost trecut rapid printr-un jet de apa fierbinte.
Busuiocul uscat in general isi pierde foarte mult din savoarea lui extrordinara.
Busuiocul este folosit in sosurile italienesti pesto, preparate din ulei de masline, alune de padure si busuioc.
De asemenea va recomandam sa folositi busuiocul la sosurile de rosii sau presarat deasupra salatelor cu rosii.
Busuiocul taiat foarte marunt si combinat cu maioneza este un sos excelent pentru peste.
Folositi-l ca sa garnisiti legumele, puiul sau preparatele din oua. Sau il puteti utiliza pentru prepararea unui ceai pentru digestie.

vineri, 3 aprilie 2009

"CAPITOLUL 1 A LUI IOAN"

1.Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,
2.
Care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut.
3.
Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape.
4.
Ioan, celor şapte Biserici, care sunt în Asia: Har vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine şi de la cele şapte duhuri, care sunt înaintea scaunului Lui,
5.
Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său,
6.
Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!
7.
Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.
8.
Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.
9.
Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-a în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.
10.
Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă,
11.
Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea.
12.
Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13.
Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.
14.
Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.
15.
Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;
16.
În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.
17.
Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18.
Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.
19.
Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.
20.
Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur este: Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar sfeşnicele cele şapte sunt şapte Biserici.


Doamne Ajuta!

marți, 31 martie 2009

"SI FRUCTELE INGRASA"

"FRUCTE"
Vara avem de ales dintre numeroase fructe şi legume. De aproape 15 ani se vorbeşte de piramida alimentelor care, respectată, asigură o stare stabilă de sănătate şi poate reduce riscul aterosclerozei.
Pentru o persoană cu o greutate normală, consumul de fructe trebuie să fie de 2-4 porţii pe zi. Acestea au un conţinut mare de vitamina A (precursor – betacarotenul din morcovi), vitamina C (citrice, ardei gras), folaţi, potasiu (din roşii) şi magneziu (bananele), fibre etc. Medicul mai spune că o porţie înseamnă un fruct mediu (măr, banană, portocală), un grapefruit, o jumătate de cană cu cireşe, o felie medie de pepene, un ciorchine de strugure. Unele fructe de sezon au un conţinut bogat în carbohidraţi (caisele - 13%, piersicile -13%, murele - 15%, cireşele, 10-18%), de aceea se recomandă cântărirea lor pentru persoanele cu alimentaţie specială (pacienţii cu diabet zaharat). O precizare bine venită este pentru pepenele roşu şi galben - care are 5-6% glucide.

luni, 30 martie 2009

"RUGACIUNE LA NEVOI"

RUGACIUNE LA NEVOILE TUTUROR

Nori apasatori se aduna deasupra mea, Doamne, si amenintarea furtunii ma inspaimanta. Desi sunt in suferinta, nu ma plang impotriva Ta, Dumnezeule, pentru ca Tu esti sprijinul meu si stanca unde imi caut scaparea. Tu Doamne cunosti necazurile mele si ai grija de mine neincetat. Cu toata suferinta mea, stiu ca ma iubesti si asta imi da tarie. Cu speranta in ajutorul si bunatatea Ta, nu ma voi lasa rapus, ci ma voi lupta cu curaj si voi fi scapat. Tu esti Cel ce carmuieste lumea si vietile oamenilor; indreapta corabia vietii mele, care acum este clatinata de valuri furioase, spre ape linistite. Degeaba ma zbat singur impotriva furtunii, ca fara Tine nu pot face nimic.Catre Tine ma indrept si ma rog: vino in ajutorul meu, asa cum l-ai salvat pe Petru, care venea spre Tine pe apa. Intinde-ti bratul spre mine, cum l-ai intins spre el, Dumnezeule milostiv, si salveaza-ma degraba. Admin.

Doamne Ajuta La toata Lumea.

sâmbătă, 28 martie 2009

FLORI DE PRIMAVARA

Odata cu topirea zapezii si aparitia primelor raze calde de soare se ivesc si primele flori. Martie da startul multor plante, dar primele care infloresc sunt zambilele, narcisele si muscarii. Sunt foarte multe varietati, asa incat gradina dumneavoastra poate sa arate ca un curcubeu parfumat gata sa atraga tot felul de gaza trezit de soare.
Sa nu uitam de Convallaria (lacramioara), care, desi are flori mici, va atrage cu gratia si parfumul sau. Primulele concureaza cu florile enumerate mai sus, iar lalelele si irisii intra si ei in vegetatie.
Weigela (ruda caprifoiului), Scilla peruviana si Chionodoxa ne incanta cu flori simpatice si catifelate. Suprafata gradinii se acopera cu florile albastrui ale saschiului (Vinca). Berberisul face acum flori galbui sau roz, in functie de varietate.
Nu uita ca florile de primavara se pot planta in ghivece, in jardiniere sau in gradina.


Frumos si placut cand primavara este un paradis.